User Login    
 + Register
  • Main navigation
Foto
DSCN0275.JPG
DSCF5663.JPG
DSCN1361.JPG
DSCN1378.JPG
CIMG3139.JPG
DSCN0158.JPG
DSCN1389.JPG
Article ID : 5
Audience : Default
Version 1.00.01
Published Date: 2011/3/23 13:39:59
Reads : 5307
Lacuri de pescuit

Imediat după revoluţie, prin anii 90’ vine la noi în Sf. Gheorghe la o unitate militară o inspecţie din Brăila. Printre ei erau şi doi pescari. Magazinul meu fiind aproape de acestă unitate militară, au venit pe la mine şi vroiau să mă cunoască şi dacă se poate să-mi ceară nişte sfaturi. Au adus în discuţie Insula Mare a Brăilei:

- La 50 km de Brăila este braşul Vâlciu un Paradis al crapilor, au zis ei, dar nu putem să prindem mai nimic. Îi vedem cum sar, cum umblă dar cu atât rămânem. N-ai putea mata să vii acolo sau să ne dai nişte sfaturi.  

Am discutat, le-am spus ce s-ar putea spune şi ne-am despărţit cu speranţa că voi face şi eu o partidă de pescuit pe acolo. Era sfârşitul lunii iunie. Mult n-am stat pe gânduri, am încropit imediat o echipă: bagajele în remorcă şi noi în ARO şi direcţia Brăila. Fusesem avertizaţi că în insulă când plouă e durere dar cu maşină 4x4 nu era problemă. Mi-amintesc că am cam rătăcit până am găsit locul cu pricina şi am ajuns seara târziu. Abia am putut să ne facem tabăra, obosiţi după drum, ne-am culcat dar după ora 3 dimineaţa băieţii nu mai aveau somn sau sculat şi au început să urmărească crapii cum sar. N-am putut să mai dorm nici eu din cauza lor şi pentru că începea să se lumineze bine m-am sculat şi am început să cercetez locul cu privirea. Era un peisaj frumos, pădure pe o parte şi pe alta iar în mijloc o apă în care se vedea că e mişcare mai ales de crap. Braţul Vâlciu are o lăţime de 200-300 de metrii cu o adâncime medie de 2-6 metrii însă sunt locuri unde depăşeşte 10 metrii. Nu este navigabil astfel că treceau 2-3 vapoare de tonaj mic pe săptămână.


După ce  ne-am orientat am ales fiecare câte un loc şi am trecur la treabă. Mi-am ales un loc care după ce l-am sondat mi-am dat seama că la primul prag avea în jur de 6 metrii. Vreau să vă spun că pe acest braţ curentul este forate puternic iar firul de pe lanete stă foarte întins peştele înţepându-se singur. S-a mai întâmplat ca pescarii să nu fie atenţi şi crapul să plece cu tot cu lansetă. Să revenim la locul meu în care m-am instalat. Am aruncat câţiva bulgări de nadă la vreo 10 metrii mai sus de locul unde pescuiam apoi m-am apucat să-mi pregătesc lansetele şi să pescuiesc, aveam deja experienă în ceea ce priveşte pescuitul pe Dunăre. După ce am aruncat beţele nu a trebuit să aştept mult pentru că nada şi-a făcut efectul. Am rămas uimit cât de mult crap era în această apă cu locuri virgine, fără prea multe urme lăsate de pescari. După aceea am aflat că pescarii din Brăila aveau alt stil de pescuit, cu plumb, noi pescuiam cu momitor mare care stătea pe curent şi la care am avut rezultate bune. După noi sau luat şi ceilalţi astfel că pecuiam mai toţi cu aceată metodă. Când parida de pescuit s-a terminat toţi erau mulţumiţi şi cu dorinţa exprimată de a reveni pe aceste locuri. Vorba a început să circule ca între pescari şi încet-încet sau adunat s-au adunat pescarii în aceea zonă de aveai impresia că e un concurs. Cei mai mulţi pescari veneau de la noi din Covasna dar s-au molipsit repede şi cei din Braşov, Harghita şi Târgu Mureş. Am invitat şi nişte prieteni din Bucureşti, după ei sau luat alţii şi tot aşa... 

Eu veneam de obicei duminica dimineaţa şi stăteam până joi. Într-o duminică când am sosit am numărat pe o distanţă de 10 km în jur de 50 de maşini. Dar nu era o problemă, toată lumea era mulţumită şi era peşte pentru toţi. De multe ori mergeam cu “magazinul” după mine pentru că la atâţia pescari şi atâţia copaci în apă vă daţi seama ce se întâmpla. Zona aceea s-a păstrat aşa o perioadă destul de lungă de timp, cu pescari mulţi care păstrau şi aveau grijă să rămână curat în urmă şi cu peşte pe gustul fiecărui pescar. Am studiat îndeaproape cum creşte crapul aici, de primăvara de când depunea icre până toamna în octombrie ajungea la 600-800 de grame. Era negru de puiet la margine şi îmi plăcea să-i urmăresc cum cresc. Asta până într-o zi când a apărut pe capul nostru o mare nenorocie.  

Pescuitul cu curent este cea mai mare nenorocire pe care am putut să o văd vreodată. Nu zic că nu am văzut şi acolo câte o plasă sau prostovol dar nu era o problemă atât de mare pentru că erau mulţi copaci în apă şi la atâtea agăţături nu ai ce căuta cu plasa, plus de asta pescarii erau acolo zi şi noapte şi nu puteau să-şi facă cap. Din momentul în care a început să se “pescuiască” cu curent, crapul nu s-a mai reprodus şi n-am mai văzut urmă de puiet. Exemplarele mari s-au rărit, generaţia tânără a dispărut iar crapul a rămas doar o amintire pe Braţul Vâlciu. 

Am să vă povestesc o ultimă experienţă care am avut-o acolo. Era la un sfârşit  de noiembrie, nu era nimeni pe apă decât noi. Într-o dupămasă apar mai multe bărci cu motor de parcă ziceai că e concurs. Au venit la noi, toţi erau îmbrăcaţi cu haine de armată, unul chiar era colonel după ţinută: 

-          Bună ziua 

-          Bună ziua 

-          Trage  ceva? 

-          Câte unul mic, zic eu. 

-          Sunteţi de mult aici? 

-          De vreo două zile. 

-          Mai e cineva pe aici? 

-          N-am mai văzut pe nimeni. 

Pornesc motoarele şi pleacă iar unul mi-a aruncat în zeflemea: 

-          Ăsta nu-i pescuit nene, să vezi la noi! 

Cam la 1 km mai sus de noi era un golf mare, de sute de metrii pătraţi şi cu cea mai adâncă apă de peste 10 metrii. Cred că ei cunoşteau foarte bine locurile, nu cred că făceau pentru prima dată ce au făcut. Cam la o oră după ce au plecat de la noi am simţit o bubuitură că aproape am sărit de pe scaun. La scurt timp apa s-a albit de peşte, tot cu burta în sus, pe care îl ducea apa la vale. Aceşti criminali, că altfel nu le pot spune, mergeau cu bărcile şi alegeau ce era mai mare. Se părea că acum erau mai mulţi decât atunci când au venit la noi, probail mai sosiseră şi alţii între timp. Am văzut apoi pe cineva de la un canton de acolo cărând o căruţă plină cu peşte. Am luat şi noi din peşti care au venit la margine şi am observat că nu avea cum să-şi mai revină pentru că aveau beşica spartă în ei. 

La cârlig nu a mai tras nimic. A doua zi, surpriză, vin nişe poliţişti, care cred eu, erau în legătură cu cei din ziua trecută. Ne-au întrebat dacă am văzut sau ştim ceva şi le-am povestit evenimentele din ziua precedentă dar degeaba, ne-au zis la final “are Dunărea peşte”. Din păcate a avut peşte, pentru că încetul cu încetul peştele s-a rărit, la fel şi pescarii pentru că nu aveau ce să mai pescuiască. 

Aş vrea să vă spun că am pescuit mult pe Dunăre, atât în Deltă cât şi pe acest braţ. Am făcut în jur de 10 partide pe an de primăvara până toamna târziu. Am făcut partide şi în luna Decembrie cand era zăpadă, pământul îngheţat şi abia puteam să dăm nişte găuri în pământ cu dornul să ne punem o crăcană pentru beţe. Ziua era mică, rezultatele mai slabe dar am făcut şi partide frumoase. Am prins miulţi crapi dar nu aş putea să mă laud cu exemplare prea mari. N-am prins crap mai mare de 13 kg, însă între 10-13 kg am prins multe bucăţi. Reordul personal aici a fost de 45 de bucăţi într-o zi. Am văzut şi un exemplar de 18 kg pe care l-a prins un prieten de-al meu. Predomină crapul sălbatic în proporţie de aproape 100%  şi se simte bine pe acest braţ cu curent puternic. După părerea mea crapul sălbatic între 10-13 kg creşte foarte lent şi se poate citi pe solzi că au ani mulţi. Aceiaşi generaţie de crap îi prindeam la interval de 3-4 ani cu aproape aceiaşi greutate, diferenţa fiind câteva sute de grame.  

Am mai observat că crapul trăgea cel mai bine atunci când apa staţiona. Am prins şi atunci când scădea, mai puţin când creştea. Dacă apa începea să-şi schimbe culoarea, adică să se tulbure puţin era durere, aveai toate şansele să nu prinzi nici un crap. Dacă te uitai atent pe apă se observau nişte pete, semn că apa începea să se murdărească şi crapul se sălta de pe fundul apei pentru că acolo jos mâlul şi nisipul îl deranja la branhii. Se simţea mai bine săltat între ape sau la margine unde apa aproape stătea pe loc. În aceste condiţii şansa de a prinde crap era aproape zero. Am avut şi câte 2-3 zile la rând fără să avem o trăsătură. Rar la margine dacă mai găseam câte unul mai înfometat. Dar după acest post, când crapii se puneau pe mâncat, aveam viaţă grea pentru că abia le mai făceam faţă. 

Pe Dunăre crapul cel mai bine mânca ziua între 8-19. N-am putut să găsesc o explicaţie de ce nu mâncau şi noaptea aşa cum mănâncă pe baltă. În trei nopţi am prins mai bine: o dată în Deltă şi de două ori pe Vâlciu şi asta în nopţi perfect senine cu lună plină. Peştele începea să mănânce când luna se ridica mai sus şi se vedea destul de bine şi asta în apă mai mică şi cu un curs mai lin. Una din explicaţii ar putea fi faptul că pe parcursul nopţii crapii erau deranjaţi şi de somnii pe care îi auzeam bătând în toate părţile dar încă nu am o explicaţie sigură. 

Aş vrea să aduc în discuţie problema năzilor şi a monturilor utilizate pe Dunăre. Pescuitul pe Dunăre este mai dificil decât cel pe baltă, crapul acţionează alt fel şi dacă nu şti să te orientezi nu faci mare lucru. Avem de a face cu un crap sălbatic care se hrăneşte cu totul alt fel decât cel pe care îl găsim în lacuri. El trebuie să-şi caute singur hrana şi este într-o continuă mişcare fiind foarte atent pe ce pune gura. Braţul Vâlciu avea foarte multe agăţături deoarece pe ambele părţi era pădure iar primăvara odată cu inundaţiile se rupeau malurile şi mulţi copaci cădeau în apă, plus că se mai făceau şi defrişări, aşa că erau multe locuri în care crapul îşi putea găsi refugiul. Mi-a plăcut mereu să pescuiesc în agăţături sau în apropierea acestora fiincă acolo stăteau crapii, mai ales exemplarele mai mari. Mulţi pescari fugeau de aceste locuri fiindcă paguba era mare dar eu le preferam cu riscul de a pierde şi câte 50 de monturi la o partidă. 

Am scos multe crengi din apă care erau pline cu tot felul de vietăţi care era şi hrana lui preferată. Familii de scoică mărunte stăteau ciorchine, mulci, libelule şi unele crengi pline cu nişte viermi de mărimea larvei de libelulă diferind doar culoarea, care erau denumiţi larve de copac. Puneam uneori creanga pe o folie, ele se desprideau de pe creangă şi rămâneau pe folia respectivă apoi le luam şi le amestecam cu nada şi erau o delicatesă pentru crap. Cei mai interesanţi erau nişte gândaci, pe care îi vedeam în număr foarte mare, se numesc GAMARUS, şi pe care crapii nu-i pra iartă. Multe firme cu renume vorbesc despre ei, scoţându-i pe piaţă sub diferite forme, pulbere sau într-o cantitate mai mică în mixuri.  

Am fost atent şi la culturile din insulă care erau: porumbul, soia , grâu etc. Prin transportul lor pe apă în diferite forme cădeau multe cereale şi crapii se obişnuiseră cu acestea. Aşa că atunci când pregătem o nadă pentru Dunăre trebuia să ţin cont şi de asta. Nu-mi lipsea din compoziţia năzii laptele de porumb, cu aroma şi gustul natural, care lega foarte bine nada şi o ţinea proaspătă în lunile mai călduroase. Mixul provenit din grâu, soia, cânepă şi floarea soarelui erau şi ele mereu binevenite. Am pescuit şi cu boillies-uri solubile dar cele mai bune rezultate le-am avut la nada crudă înmuiată la faţa locului, amorsajul de bază fiind laptele de porumb.

Utilizam lansete din fibră plină de lungime 2,7 metri şi mulinete echipate cu fir de 0,40 mm. Foloseam momitor mare de 80 de grame care încărcat cu nadă ajungea la 150 grame. În faţă aveam un cârlig nr.2 legat cu un textil scurt de 0,18 – 0,20. Lansam undevă până în 40 de metrii la primul prag. Exista şi varianta să pescuieşti la al doilea prag însă eu aşa am avut rezultate mai bune şi am optat pentru prima variantă. Lanseta o puneam pe o crăcană iar tamburul mulinetei era reglat la limita de rupere a firului pentru ca crapul să nu ia prea mult fir şi să ajungă în agăţături. Pe vârful beţelor puneam clopoţei, cu senzori neputând pescui deoarece curentul era foarte puternic şi aveam multe trăsături false. Dacă pescuiam cu 4 lansete distanţa între ele era de 3 metri pentru ca în apă să nu se încurce firul între ele. Pragul unde stătea momitorul cu cârligul era de multe ori foarte mare şi depăşea 10-30 cm, pe acolo cirulând crapii deaorece se simţeau în siguranţă şi totodată pentru că pe acolo era şi sursa lor de hrană. Trăsăturile în general erau violente, lupta cu peştele era destul de grea, peştele ieşind desul de greu de după prag. În aceasta lupă firul se înfingea de multe ori în buza de sus a pragului care era dintr-o argilă foarte tare. Trebuia să am răbdare până când peştele ajuns în acel punct scotea singur firul din prag prin smuciturile pe care le făcea. După ce ieşea de după prag era o simplă joacă să-l aduci la margine. Ca momeală am folosit şi boillies-uri solubile sau cuburi de mămăligă dar cele mai bune rezultate le-am avut la porumb CUKK şi expandate. Controlând lansetele din oră în oră totodată se nădea şi locul. De fiecare dată momitorul îl scoteam gol. 

Acum la sfârşit să vă dau şi o veste îmbucurătoare. Începând de anul trecut a apărut mult puiet de crap între 800 gr – 2 kg. Sper să se refacă această apă. Ce-a fost sunt convins că n-o să mai fie niciodată dar pescarul trăeşte cu speranţa.

|  Links 
Printer Friendly Page Send this Article to a Friend
Contact
info@tatanitu.ro
0728 830 136
0722 950 716
Calendar Competitii
August 2017
Add event Submit event
S M T W T F S
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Galerie Foto
Vremea
Solunar
CURRENT MOON